POVESTEA CU NEGUSTORUL ŞI CU EFRITUL

                              POVESTEA CU NEGUSTORUL ŞI CU EFRITUL

 

 

Şeherezada spuse:

 

Mi s-a izvodit, o, norocitule sultan, că a fost odată un negustor printre negustori, stăpân peste bogăţii multe şi peste deveruri negustoreşti în toate ţările.

Într-o zi, încalecă pe cal şi plecă spre cele târguri pe unde îl chemau alişverişurile lui. Cum căldura se făcuse până peste poate, şezu jos sub un pom şi, punând mâna pe sacul său cu merinde, scoase din sac câte ceva de-ale gurii şi nişte curmale. Când isprăvi de mâncat curmalele, aruncă sâmburii cât colo; şi deodată se ivi dinainte-i un efrit mare la stat, care, vârtejind o sabie, venea către negustor şi striga:

— Scoală-te să te omor, aşa cum l-ai omorât tu pe copilul meu!

Iar negustorul zise:

— Când l-am omorât eu pe copilul tău?

El îi spuse:

— Când ai aruncat sâmburii, după ce ai mâncat curmalele! Şi sâmburii l-au lovit pe copilul meu în piept; şi-aşa s-a zis cu el şi a murit într-o clipită.

Atunci negustorul îi zise efritului:

— Să ştii, puternicule efrit, că eu sunt un dreptcredincios şi că n-aş putea să te mint. Am multe bogăţii şi am şi eu copii şi nevastă; pe deasupra, am acasă zăloguri ce mi-au fost încredinţate. Îngăduie-mi dară să mă duc până acasă la mine, ca să le pot da celor îndrituiţi drepturile lor; după care, am să vin îndărăt la tine. Aşa că ai făgăduiala şi jurământul meu că mă întorc pe urmă la tine. Şi-atunci va să faci cu mine ce vei vroi. Şi Allah este chezaşul vorbelor mele!

Atunci ginnul căpătă încredinţare şi-l lăsă pe negustor să plece.

Şi negustorul se înturnă în ţara lui, se desfăcu de toate datorinţele sale, şi înapoie cele de drept îndrituiţilor. Pe urmă destăinui soţiei şi copiilor săi ceea ce i se întâmplase, şi toţi se porniră să plângă, rudele, femeile şi copiii. Apoi negustorul îşi făcu adiata; şi şezu cu ai săi până la sfârşitul anului; după care se hotărî să plece şi, ghemuindu-şi giulgiul la subsuoară, îşi luă rămas bun de la cei apropiaţi, de la vecini şi de la rude, şi porni la drum, cu ciudă în nas. Atunci începură toţi să-l bocească şi să scoată ţipete de jale.

Iar negustorul îşi văzu de cale mai departe şi ajunse la grădina cu pricina; şi ziua aceea era întâia zi din anul cel nou. Or, pe când sta el jos să-şi plângă năpasta, iacătă că un şeic bătrân venea spre el, ducând de frânghie o gazelă. Se temeni dinaintea negustorului, îi ură viaţă rodnică şi îi zise:

— Care-i pricina şederii tale, singur-singurel, în locul acesta bântuit de ginni?

Atunci negustorul îi povesti ce păţise cu efritul şi pricina şederii lui în locul acela. Iar şeicul, stăpânul gazelei, rămase tare uluit şi spuse:

— Pe Allah! O, fratele meu, credinţa ta este o credinţă mare! Iar povestea ta este o poveste atât de uluitoare încât, de-ar fi scrisă cu acul pe colţul de dinlăuntru al ochiului, ar fi prilej de chibzuire pentru cel ce cugetă smerit!

Pe urmă şezu jos alături de el şi zise:

— Pe Allah! O, fratele meu, n-am să preget a rămâne lângă tine până când am să văd ce are să ţi se întâmple cu efritul.

Şi rămase, într-adevăr, şi începu să tăifăsuiască cu el, şi îl văzu topindu-se de frică şi de spaimă, pradă unei mâhniri adânci şi unor gânduri zbuciumate. Iar stăpânul gazelei rămase mai departe acolo, până când deodată se ivi un alt şeic, care venea spre ei, ducând cu el doi câini ogari din soiul câinilor negri. Se apropie, le ură bună pace şi îi întrebă de pricină şederii lor în locul acela bântuit de ginni. Atunci ei îi istorisiră povestea, de la început până la sfârşit. Şi de-abia şezu el jos, că un al treilea şeic se îndreptă spre ei, ducând o catârcă de culoarea sturzului. Le ură bună pace şi îi întrebă de pricină şederii lor în locul acela. Iar ei îi istorisiră povestea, de la început până la sfârşit. Şi nu ar fi de niciun folos s-o mai spunem şi noi încă o dată.

Într-acestea, un vârtej de pulbere se ridică şi un vânt de furtună se abătu cu năprasnă, venind înspre mijlocul câmpiei. Apoi, când pulberea se risipi, ginnul cu pricina se ivi, cu o spadă straşnic agerită în mână; şi scântei scăpărau din pleoapele lui. Veni la ei şi, înşfăcându-l pe negustor din mijlocul lor, îi zise:

— Hai să te omor, precum l-ai omorât tu pe copilul meu, suflarea vieţii mele şi focul inimii mele!

Atunci negustorul începu să plângă şi să se tânguiască; şi tot aşa şi cei trei şeici începură amarnic să plângă, să geamă şi să suspine.

Da şeicul cel dintâi, stăpânul gazelei, se îmbărbătă într-un sfârşit şi, sărutând mâna ginnului, îi zise:

— O, ginnule, o, căpetenie a sultanilor ginnilor şi cunună a lor, dacă am să-ţi istorisesc povestea mea şi dacă ai să fii mulţumit de ea, drept răsplată vei binevoi să-mi dăruieşti o treime din sângele acestui negustor?

Ginnul zise:

— Da, de bună seamă, preacinstitule şeic! Dacă îmi vei istorisi povestea, şi dacă o voi găsi vrednică, voi binevoi să-ţi dăruiesc o treime din sângele acestuia!